Unul dintre momentele importante ale actualei Stagiuni este produsul unui parteneriat cu Trupa Harag György a Teatrului de Nord din Satu Mare, care între 6–8 octombrie va susţine câteva reprezentaţii la Sfântu Gheorghe cu Rasputin, un spectacol de mare succes în regia lui Sardar Tagirovsky. Este vorba de Misiunea lui Rasputin, un eseu dramatic de Szöcs Geza, scris în 2014, care a fost jucat mai întâi în italiană şi rusă şi care abia în 2019 a fost pus în scenă în premieră absolută în limba maghiară, la Teatrul de Nord din Satu Mare. Un spectacol despre Rasputin altfel decât îl ştim, despre figura dramatică a unui vizionar care încearcă în zadar să prevină izbucnirea Primului Război Mondial, mergând în vizită la liderii Europei, care nu-l ascultă şi cărora nu le pasă de predicţiile sale tragice. Un Rasputin copleşitor de actual, care strigă în numele nevinovaţilor din toate timpurile, şi în numele vocilor înăbuşite de războiul din Ucraina.
„Această piesă de Szőcs Géza este o perspectivă istorică asupra conștiinței colective – europene și mondiale. (…) Mă gândesc adesea la cum ar fi fost, dacă atât de mulți oameni nu ar fi murit în secolul XX. Cum erau bunicii mei, prietenii și rudele străbunicilor mei, care nu au supraviețuit vremurilor grele? Atâtea strigăte de durere au dispărut în secolul trecut, și chiar în secolul nostru. Sau chiar anul trecut. Anul acesta. Mi-am imaginat întotdeauna că noi, oamenii, cu ajutorul imaginației și al compasiunii noastre, avem capacitatea de a auzi aceste voci pierdute. La urma urmei, nu este vorba despre cum ceva s-a întâmplat cu precizie, ideea nu este cât de exact evaluăm istoria, ci cum ne-am trăit adevărul, adevărurile noastre. Sunt tot atâtea adevăruri câţi oameni și câte națiuni sunt. Acest spectacol este și un memorial pentru nevinovații din toate timpurile, sau pentru cei care nu ar fi pus mâna pe arme, dacă ar fi avut de ales” – regizorul Sardar Tagirovsky.
Biletele pot fi achiziționate de la Casa Centrală de Bilete din Sfântu Gheorghe sau de pe site-ul biletmaster.ro. Casa de bilete este deschisă de luni până joi, de la 9:00 la 16:00, vineri de la 9:00 la 13:00 și cu o oră înainte de reprezentaţie. Telefon: 0728-0863336 sau 0267-312104.