Kőmíves Mihály, actor al Trupei Teatrului Tamási Áron, s-a stins din viaţă la Sfântu Gheorghe, la vârsta de 74 ani.
Născut în 1942, la Arad, Kőmíves Mihály şi-a făcut studiile la Institutul de Artă Teatrală din Târgu Mureş. Imediat după absolvirea Facultăţii, Kőmíves Mihály a venit la Sfântu Gheorghe şi a rămas în Trupa Tamási Áron până la pensionarea sa. În cei 48 ani de activitate teatrală, artistul a jucat în zeci de spectacole, pe texte din dramaturgia clasică şi contemporană – maghiară, română şi universală –, lăsând în urmă roluri memorabile, indiferent de întinderea partiturii.
Colegii şi spectatorii pot lua rămas bun de la Kőmíves Mihály, care va fi înmormântat pe 23 noiembrie, ora 15:00 în Cimitirul nou din Simeria.
Odihnească-se în pace!
Trupa Teatrului Tamási Áron