.
Când va fi vară?
Spectacol pe texte cehoviene
„Cehov ne este foarte aproape, poate mai ales pentru că este un scriitor al vieţii noastre cea de toate zilele, dezvăluind feţele unor întâmplări pe care le cunoaștem bine. Nu moralizează, nu judecă, doar îi zâmbește blând omului de rând, pe care îl priveşte cu profundă empatie. De fapt, el scrie despre viață așa cum este ea și cum o trăim. Scrie despre dorințele noastre, despre cum aşteptăm mereu ceva măreţ, în timp ce viața își urmează cursul implacabil, iar noi fie ne lăsăm purtați de val, fie încercăm să ne împotrivim.” (Barabás Olga, regizoare)
Barabás Olga a regizat deja mai multe spectacole importante pe scena Teatrului nostru, printre care: Mincinosul (1994/95), Vicleniile lui Scapin (1995/96), Cerere în căsătorie (1995/96), Poveștile domnului Chaucer (1996/97), Don Juan (1997/98), Cenușăreasa (1998/99), Peer Gynt (1999/00), Maluri, stânci, valuri (2002/03), George și Lennie (2007/08).