Pintér Béla

Regina prăjiturilor

O zi din viaţa unei familii, 13 aprilie 1984, ziua când Erika Kosár, eroina piesei Regina prăjiturilor, împlineşte 7 ani. O zi în care se cântă mult – individual şi în grup, melodii populare şi hituri pop vechi –, iar muzica se amestecă cu toate ingredientele violenţei domestice: alcool, agresiuni fizice, insulte, ţipete, lacrimi şi frică. O aniversare în care verii fetiţei sărbătorite ung tortul de ciocolată cu fecale. O familie în cădere, cu un tată alcoolic, o mamă bolnavă care-şi doreşte să moară, mătuşă şi veri agresivi, şi un criminal ascuns în spatele unui chip aparent inofensiv. O poveste din anii 80 ai secolului trecut, pe care Pintér Béla a scris-o în 2004, dar în a cărui textură suprarealistă prind viaţă coşmarurile  copilăriei tuturor celor ce au avut nenorocul de a fi victime sau martori ai violenţei în familie.

Spectacolul este recomandat spectatorilor peste 14 ani.