Au început repetiţiile cu Tortul de îngheţată

Au început repetiţiile cu Tortul de îngheţată

Trupa Tamási Áron a început repetiţiile, în Sala Kamara, cu piesa Tortul de îngheţată / Jégtorta, de Dominik şi Viktor Kovács, în regia lui Máté Szilvay. Repetiţiile la acest spectacol se vor desfăşura cu mai multe întreruperi, iar premiera este programată pentru începutul lunii februarie 2024.

Dramaturgii Dominik și Viktor Kovács sunt fraţi gemeni, s-au născut în 1996, la Pécs. Încă de când erau elevi, cei doi fraţi au participat la mai multe concursuri literare cu povestiri scurte, iar nuvelele lor au fost publicate, printre altele,  în revistele Bárka, Hévíz, Új Forrás, portalul Műút și Félonline. Au absolvit Facultatea de Arte a Universității Eötvös Loránd, specializarea Literatură și studii culturale maghiare, iar în prezent desfăşoară studii doctorale în Teatru. Piesele lor sunt deja jucate în străinătate, de exemplu la Berlin și pe scena Teatrului Winkelwies din Zurich. Din 2021, ei participă la Programul de rezidenţă pentru scriitori  al Teatrului Radnóti din Budapesta.

Nóra Sediánszky – scriitoare, dramaturg,  regizoare, traducătoare: „ Într-o formulare oarecum bombastică, aș putea spune că fraţii Dominik și Viktor Kovács sunt copiii-minune ai  literaturii maghiare contemporane, care s-au făcut mari, dar ceea ce reprezintă ei este mult mai complex, nuanțat, conștient și original. Prin ei a apărut una dintre cele mai originale voci de dramaturg din ultimii ani, şi încă de la început  talentul lor excepțional, diligenţa, vitalitatea creativă și etica muncii au fost confirmate impresionant şi de multe ori, de profesioniştii din țară și din străinătate ”.

Prima lor piesă într-un act, Tortul de îngheţată –  cub de spumă și carne congelată, a fost descoperită de Forumul Deschis al Breslei Dramaturgilor și a fost citită în 2017 la Teatrul Cetăţii Gyula și Teatrul de Comedie Vígszínház din Budapesta, în regia lui Géza D. Hegedűs.

Teatrul Vígszínház  a promovat piesa drept  o comedie neagră, a cărei intrigă are loc într-o patiserie rurală, unde mirosul de prăjituri se amestecă cu mirosul de tocană, în timp ce interdependența proprietarului văduv și a fiicei sale adulte dă naștere unor conflicte juridice. În spatele nemulțumirilor acumulate de zeci de ani,  iese la iveală dispariția unei întregi epoci.

Máté Szilvay (1990) s-a născut și a crescut la Budapesta, a absolvit mai întâi Universitatea Eötvös Loránd, specializarea Filosofie și maghiară, apoi aobţinut cu succes și diploma de regizor la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, clasa lui László Bocsárdi. La început,  numele Máté Szilvay îl puteam întâlni mai ales în secțiunea de critică a portalurilor literare și a revistelor, dar interesul său s-a îndreptat treptat spre  muzică și teatru. Pe scenă, este  interesat mai ales de dramaturgia sunetelor și a muzicii: prima sa operă majoră a fost un spectacol de teatru coral, pe care l-a creat împreună cu corul experimental maghiar Soharóza. În octombrie anul trecut, două dintre spectacolele sale –  Yvonne, Principesa Burgundiei și Cum vă place – au fost prezentate şi pe scena Teatrului Tamási Áron, ambele fiind producţii ale Universităţii de Arte din Târgu Mureş. După absolvirea Facultății, în decembrie anul trecut, Máté Szilvay a pus în scenă Opereta lui Witold Gombrowicz,  la Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.