Ceva ce trebuie spus prin vocea celui mai iubit poet maghiar din Transilvania

Ceva ce trebuie spus prin vocea celui mai iubit poet maghiar din Transilvania

Miercuri 30 octombrie, ora 20.00, în Sala Kamara a Teatrului Tamási Áron are loc premiera unei producţii in memoriam Kányádi Sándor  – una dintre  marile voci ale poeziei maghiare contemporane, care s-a stins din viaţă anul trecut, în 20 iunie 2018, la vârsta de 89 de ani. Inspirat din poemele şi poveştile poetului ardelean, spectacolul se doreşte a fi nu doar un omagiu adus lui Kányádi Sándor, ci şi purităţii poeziei, care se naşte totdeauna când eul  liric are Ceva ce trebuie spus, acesta fiind şi titlul producţiei Tamási Áron.

Spectacolul Ceva ce trebuie spus s-a născut din nevoia unui grup de actori de a-şi exprima relaţia personală cu poezia lui Kányádi. „Am fost fascinaţi de opera sa și, pe măsură ce am aprofundat scrierile sale, ne-am dat seama că multe aspecte ale poeziei marelui poet transilvănean nu erau cunoscute. Până la urmă, dorim să oferim spectatorilor experienţa de a gusta ceva din substanţa acestui Kányádi mai puțin cunoscut ”, a precizat actriţa Ágnes Benedek, care a mai recunoscut faptul că poemele recent descoperite  mărturii despre traumele încă nevindecate ale comunismului  au marcat-o profund.

Realizarea acestui spectacol a fost o experienţă extrem de ispititoare pentru actorii noștri, care s-au trezit în situaţia de a-şi căuta drumul către spectatori nu sub direcţia unui regizor, ci prin confruntarea directă cu propriile resurse creative.