Trupa Tamási Áron își așteaptă spectatorii la confruntarea cu „Dansul nebunilor”, de Lev Birinski, începând de luni, 23 februarie, de la ora 19:00, când are loc premiera cu acest spectacol, în spațiul-studio amenajat pe scena mare a Teatrului din Sfântu Gheorghe. Potrivit regizorului Bélai Marcel, una dintre ideile în jurul căreia este construită piesa este iminenta autodistrugere a unei lumi guvernate de interese egoiste și oportunism, care subminează orice năzuință spre un bine comun.
În gubernia lui Iván Habarovics totul este în ordine. Revoluția rusă pare doar o umbră îndepărtată pentru oamenii locului, care își duc existența prinși în măruntele lor vanități cotidiene, în treburile administrative mai mult sau mai puțin încâlcite și în aventurile amoroase tratate ca secrete la vedere – căci lumea lor (așa cum, de altfel, se întâmplă adesea și cu a noastră) se întinde doar până acolo unde ajunge privirea. Iar în această gubernie, aparent, nu există nicio problemă serioasă. Și tocmai absența oricărei probleme va deveni sursa tuturor problemelor.
Viața lui Iván Habarovics și a locuitorilor orașului se clatină din temelii atunci când în capitală începe să circule vestea că în gubernia lor – contrar rapoartelor oficiale fabricate de conducător și secretarul său – nu are loc nicio revoluție. În timp ce încearcă să salveze ce se mai poate salva, devine tot mai limpede că, pe principiul „o mână spală pe alta”, fiecare a contribuit, într-un fel sau altul, la mecanismul minciunii sociale – chiar și tinerii revoluționari care, tocmai în numele revoluției, nu declanșează revoluția.
Opera comic-satirică a lui Lev Birinski – apărută în 1912, la doar șapte ani după revoluția rusă din 1905 – vorbește nu doar despre zădărnicia aspirațiilor celor vrăjiți de idei, ci oferă și o radiografie lucidă a omului dintotdeauna, mereu gata să-l exploateze pe celălalt. Adaptarea semnată de Bélai Marcel și Kiliti Krisztián păstrează spiritul dramei originale și, punând în valoare ironiile și finețea replicilor, aduce în prim-plan forța unei povești tăioase, de o actualitate neliniștitor de vie, străbătută de un umor dulce-amar.
Lev Birinski (1884–1951), dramaturg și scenarist, a crescut în Bucovina, pe teritoriul guberniei Kiev, de unde s-a mutat mai întâi la Viena, apoi în Germania, iar în 1927 a emigrat în Statele Unite. A fost un autor de succes în Imperiul Austro-Ungar, iar în Germania a început să scrie scenarii, activitate pe care a continuat-o și în America. Piesele sale au fost jucate pe Broadway, iar numele său este legat de mai multe producții cinematografice americane. „Dansul nebunilor” este o satiră socială scrisă în 1912 în Germania, unde a fost montată simultan în zece teatre, tradusă rapid în mai multe limbi și prezentată, în următorii doi ani, în Polonia, Slovenia, Ungaria, Danemarca, Olanda, Franța și la New York. Inspirată de revoluția rusă din 1905, rămasă în istorie prin ”Duminica Sângeroasă” – revoluție declanșată de nemulțumiri masive (muncitori, țărani, armată) –, piesa este o tragedie grotescă, care reflectă realitățile unei societăți feudale, corupte și birocratice, dezvăluind mecanismele regimurilor totalitare, dar și zădărnicia aspirațiilor celor fascinați de ideologii.
Bélai Marcel a crescut la Budapesta, dar și-a început cariera teatrală în Transilvania. În 2023, a absolvit secția de regie a Universității de Arte din Târgu Mureș, la clasa lui Bocsárdi László. În prezent, Bélai Marcel este doctorand și cadru didactic asociat la Universitatea Babeș-Bolyai, precum și regizor angajat al Trupei Harag György din cadrul Teatrului de Nord Satu Mare. În viziunea sa, „Dansul nebunilor” vorbește despre explozia de oportunism din vremurile noastre și despre contradicțiile dintre aparență și realitate – una dintre cele mai îngrijorătoare probleme ale societăților contemporane. Consensurile ultimilor 80 de ani sunt încălcate zi de zi, iar cei care modelează marea politică și procesele sociale și economice ale lumii au început din nou să comunice prin limbajul forței. Un limbaj al agresivității prin care se urmărește de fapt acoperirea adevăratelor probleme. „Căutarea adevărului pulsează în adâncul poveștii, dar autorul o prezintă prin personaje atât de grotești și ambivalente, încât devine greu de decis dacă imaginea pe care o vedem este comică sau, dimpotrivă, profund lipsită de speranță”, a declarat regizorul.
Din echipa de creație mai fac parte: dramaturgul Kiliti Krisztián, scenografa Szőke Zsuzsi, creatoarea de costume Lokodi Aletta, compozitorul Kónya-Ütő Bence, regizoarea tehnică Veress Zsóka și sufleorul Kis Katinka. Distribuția: Mátray László, Szalma Hajnalka, Göllner Boróka, Gajzágó Zsuzsa, Korodi Janka, Fekete Mária, Kolcsár József, Márton Lóránt-László, Pál Ferenczi Gyöngyi, Nagy-Kopeczky Kristóf, Pálffy Tibor, Erdei Gábor, P. Magyarosi Imola, Pignitzky Gellért, Derzsi Dezső, Kovács Kati și Varsányi Szabolcs.
După premieră, următoarele reprezentații cu Dansul nebunilor sunt programate pe 25 și 26 februarie, precum și pe 18 și 19 martie, de la ora 19:00, pe scena mare a Teatrului Tamási Áron.