A devenit deja o tradiţie ca Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe să ofere tichete-cadou pentru cei interesați să dăruiască celor dragi spectacole de teatru. Din repertoriul acestei stagiuni fac parte şi două musicaluri, iar cei pasionaţi de acest gen de spectacol se pot bucura de ele cu un voucher-cadou pentru producții muzicale. Voucherele cadou sunt puse în vânzare pe 20 octombrie, la Biroul de organizare al orașului Sfântu Gheorghe.
Tipurile și prețurile voucherelor-cadou sunt următoarele:
1. cu două intrări la una dintre producţiile stagiunii–60 lei
2. cu două intrări la un spectacol de teatru muzical – 80 lei
3. cu patru intrări la una dintre producţiile stagiunii–120 lei
4. cu 4 intrări la un spectacol de teatru muzical–160 lei
Voucherele-cadou sunt valabile pentru toate producțiile Teatrului din această stagiune, cu excepția reprezentaţiilor în premieră, astfel încât pot fi folosite pentru orice spectacol, până la sfârșitul lunii iulie, condiţia este să se facă rezervarea din timp (telefonic sau personal la Biroul de organizare al oraşului). Voucherul permite mai multor persoane să intre la spectacolele Teatrului Tamási Áron în același timp, sau o persoană poate vedea mai multe spectacole. Datorită flexibilității sale, voucherul este un cadou ideal nu doar pentru rude și prieteni, ci și pentru antreprenori, care le pot dărui angajaţilor.
Teatrul Tamási Áron nu vinde tichet- cadou online, acestea pot fi achiziționate doar personal, la Biroul de Organizare al orașului. Întrebări și rezervări la tel. 0267-312-104 și 0728-083-336.