În a doua zi a Festivalului Teatrelor Maghiare din Kisvárda, pe 22 iunie, sâmbătă după-amiază, în salonul Teatrului și Centrului Cultural din Kisvárda, a fost prezentată cartea de interviuri realizată de dramaturgul și jurnalistul Nagy B. Sándor cu actorul Levente Nemes, fostul director al Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe.
Din cauza viitoarei premiere cu spectacolul Mutter Courage şi copiii ei, Trupa din Sfântu Gheorghe nu a putut participa anul acesta la Festivalul din Kisvárda, dar Teatrul Tamási Áron a fost totuși reprezentat în secţiunea evenimente conexe, prin prezentarea cărții de interviuri cu Levente Nemes. În cadrul evenimentului, autorul cărții l-a stârnit la un incitant dialog pe actorul în vârstă de 85 de ani, încă activ, iar în cele din urmă mai multe persoane din public s-au alăturat discuției. La prezentarea cărții au participat numeroși şi importanţi reprezentanți ai lumii teatrale maghiare – critici, istorici de teatru, colegi de breaslă, precum și spectatori pasionaţi de teatru din Kisvárda, de toate vârstele. Toţi cei prezenţi au ascultat cu interes mărturisirile lui Levente Nemes despre evenimentele care i-au marcat viaţa, despre experiențele din Kisvárda și despre teatru în general. Din introducerea cărţii, merită reţinută o confesiune a lui Nemeş Levente despre teatru: „mi-a umplut complet viața: în lățime, în lungime, în profunzime…”