În seara de Revelion vă așteptăm la Pijama party, cu Trupa din Târgu Secuiesc

În seara de Revelion vă așteptăm la Pijama party, cu Trupa din Târgu Secuiesc

Spectacolul de Revelion de anul trecut al Teatrului Tamási Áron a fost o producție a Trupei Udvartér din Târgu Secuiesc, care s-a bucurat de un succes atât de mare, încât și anul acesta le dăruim spectatorilor din Sfântu Gheorghe tot o producție a aceleiași echipe de creație. Așadar,  regizorul Kolcsár József  a pus în scenă tot o piesă din dramaturgia lui Marc Camoletti, de data aceasta celebra comedie Pijama party, la care vă așteptăm, dragi spectatori, în seara de 31 decembrie, de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului!

Gérard și Claudine, care trăiesc într-o căsnicie aparent fericită, se trezesc în mijlocul unei neașteptate încurcături amoroase, fiind nevoiți să mintă și să improvizeze într-un ritm amețitor. Confuziile de identități provoacă savuroase stituații comice, dar în spatele întâmplărilor de tot râsul se ascunde o poveste mult mai profundă. Piesa Pijama party este o farsă clasică, o subtilă oglindă despre fragilitatea relațiilor umane și despre ce înseamnă confruntarea cu noi înșine și cu celălalt. Spectacolul este în același timp sprințar și amar – o confesiune plină de umor despre duplicitate, dorințe ascunse și despre cum și relațiile aparent solide se pot destrăma.

Marc Camoletti (1923–2003) a fost unul dintre cei mai importanți și mai jucați dramaturgi francezi de comedie ai secolului XX, o figură emblematică a teatrului de tip boulevard și un fin observator al vulnerabilităților din  relațiile umane. Dramaturg, regizor de teatru și film, Camoletti a știut să facă publicul să râdă, prin divertisment de calitate, bazat pe observație fină, ritm și situații comice în care spectatorii se recunosc, fără a se simți moralizați. Succesul său internațional este legat în special de  Boeing-Boeing (1960), considerată cea mai jucată piesă franceză din lume, dar și de alte comedii devenite clasice, precum Pyjama pour six (Șase în pijama/ Pijama party), Don’t Dress for Dinner sau Duet pour un. Traduse în zeci de limbi și montate pe scene din întreaga lume, piesele sale continuă să se bucure de  succes, indiferent de epocă sau context cultural. Secretul acestui succes constă în construcția dramatică impecabilă a farselor sale, care imaginează situații comice născute din eterne apucături umane, personajele sale fiind prinse în capcana propriilor minciuni și compromisuri.  

Regizorul producției Pijama party este actor al Teatrului Tamási Áron, iar de această dată și joacă în acest  spectacol pe care îl semnează regizoral. Kolcsár József mărturisește că a acceptat să intre în distribuția Pijama party  la invitația directorului Teatrului Udvartér, Lung László Zsolt, căci,  la selecția noilor producții ale Trupei din Târgu Secuiesc, un criteriu important este numărul redus de personaje și, pe cât posibil, colaborarea cu actori pe care se poate conta atât la alcătuirea repertoriului, cât și în cazul turneelor. „Poate că în această decizie a contat și faptul că îmi place mult să joc alături de Zsolt, am fost de mai multe ori parteneri foarte buni pe scenă”, a declarat Kolcsár József. Spectacolul Doi pe net, prezentat în premieră de Revelionul anului 2016, în care cei doi au interpretat rolurile principale, a fost una dintre cele mai de succes producții ale Teatrului din Târgu Secuiesc.

„În esență, spectatorii se pot aștepta  la aceeași experiență, pe care au trăit-o anul trecut, de Revelion. Nu sunt piese psihologice realiste, ci comedii dinamice, care explorează disfuncționalitățile relațiilor de cuplu și se bazează, în mare parte, pe neînțelegeri”, a precizat regizorul. Totodată, el a subliniat că nu tratează umorul superficial, ci încearcă să descopere adevărul deplin al personajelor. Și de această dată, regizorul  a fost interesat să reveleze ce anume poate duce la prăbușirea totală a unei familii aparent fericite. „Una dintre sursele constante ale problemelor noastre este faptul că e mai ușor să trăim în minciună, decât să ne confruntăm cu adevărurile dureroase și crude”, a precizat regizorul, adăugând că s-ar bucura ca, dincolo de râs, câteva din astfel de gânduri să rămână în mintea spectatorilor după spectacolul de Revelion din acest an.

Alături de Kolcsár József, în distribuție îi regăsim pe D. Gulácsi Zsuzsanna, Lung László Zsolt, Székely D. Krisztina, Márton Emőke-Katinka și Tóth Árpád. Din echipa spectacolului mai fac parte dramaturga Varga Csenge Orsolya, scenografa și creatoarea de costume Gáspár Anna-Mária, precum și Lung László Zsolt, care a activat și ca director de producție și asistent de regie. Regia tehnică  și recuziteri: Mike Imola și Bangyán Réka.