Trupa Tamási Áron nu a mai pus în scenă niciuna dintre piesele lui Alfred Jarry, dar acum a început repetițiile pentru noua producție în regia lui Hegymegi Máté, care este un text dramatic construit pe baza pieselor din ciclul Übü. Titlul spectacolului va fi Ubu rege sau aici iarăși va fi regat, deși era democrație – un text realizat de regizor împreună cu dramaturga Garai Judit.
Cu acest spectacol, regizorul Hegymegi Máté a ajuns la a cincea montare pe scena Teatrului Tamási Áron, după producțiile Barbarii (2019), Cartea cu poze a copiilor cuminți (2021), Gyévuska (2023) și Mutter Courage și copiii ei (2024). La prima lectură pe text, regizorul a declarat că fiecare dintre spectacolele sale realizate aici diferă puternic de celelalte, lucru pe care a încercat să-l respecte și de această dată, când a ales piesa. Astfel, acest scenariu necesită o formă de expresie mai excentrică, mai grotescă și mai puțin rigidă decât ce s-a întâmplat în producțiile anterioare.
Satira Ubu Rege, o veritabilă scriere pamfletară, a fost concepută de autor pornind de la figura profesorului său de fizică. Dar textul s-a dovedit atât de reușit și rămâne atât de actual – prin aluziile politice și personajele atinse de beția puterii – încât Hegymegi Máté a ales să îl monteze, chiar dacă realizase deja o versiune la Kecskemét. De această dată, însă, textul a fost rescris atât de mult și adaptat la trupa și la contextul local, încât „mai păstrează doar niște urme” din piesa originală a lui Alfred Jarry.
„Am încercat să surprindem cât de ciudată, smintită și grotescă este lumea în care trăim și, bineînțeles, nu ne-am menajat nici pe noi înșine în această critică”, a spus regizorul în scurta sa introducere, după care și-a prezentat colaboratorii: dramaturga Garai Judit, creatoarele de costume Cs. Kiss Zsuzsanna și Szőke Zsuzsi, scenografa Fekete Anna, compozitorul Kónya-Ütő Bence și light designerul Baumgartner Sándor, care anul trecut a câștigat prestigiosul Premiu UNITER pentru designul de lumini al spectacolului Furtuna, regizat de Bodó Viktor la Sfântu Gheorghe.
Apoi, Hegymegi Máté a citit el însuși textul, pentru ca actorii să poată urmări mai bine structura și substanța lui, iar la finalul repetiției au fost prezentate și schițele de costume și decor, cu participarea designerilor. Textul – care conține numeroase inserții și reflecții, inclusiv asupra creatorilor înșiși – i-a cucerit pe actori.
Premiera este programată pentru data de 2 iunie.