Din 3 iunie, Trupa Tamási Áron ne așteaptă la confruntarea cu Übü Rege

Din 3 iunie, Trupa Tamási Áron ne așteaptă la confruntarea cu Übü Rege

Trupa Tamási Áron prezintă ultima premieră a acestei stagiuni, Übü Rege sau aici iarăși va fi regat, deși era democrație – un spectacol în regia lui Máté Hegymegi, pe un text dramatic de Garai Judit, construit pe baza pieselor din ciclul Übü de Alfred Jarry. Premiera va avea loc miercuri, 3 iunie, de la ora 19:00, în Sala Studio a Teatrului, iar noua producție va reveni în program pe 13 iunie.

Máté Hegymegi și echipa au construit un spectacol extrem de provocator, un panoptic politic absurd, teribil de amuzant și caricatural al secolului 21, cu Papa Übü și Mama Übü, precum și cu o Conștiință (pe care au închis-o în congelator), cu Occidentul și Orientul (care nu prea se înțeleg), cu Propaganda (care are mereu dreptate, chiar și atunci când minte), cu Cei trei Töstéri (care sunt patru), cu Iepuri erotici, Alfred Jarry, Urși (iarăși!), și cu cine mai știe cine, pentru că aici se poate întâmpla orice și chiar se întâmplă.

Desigur, personajele sunt fictive. Orice asemănare cu figuri contemporane aflate la putere și, prin urmare, destul de cunoscute, este exclusiv opera întâmplării, a imaginației sau a fanteziei prea aprinse a spectatorului. Dar ce înseamnă să fii un Übü? Nimic. Și în același timp, totul. Să admitem doar că übuitatea este mai degrabă suma trăsăturilor grotești și omniprezente : lăcomie, aviditate, invidie, meschinărie, trădare, lene, ipocrizie, prostie, laşitate, egoism, cruzime, iresponsabilitate, CĂCĂREAZĂ și am mai putea continua.

Alfred Jarry (1873–1907) a fost un scriitor simbolist francez, al cărui nume este legat de romane, poezii, piese de teatru scurte și librete de operetă, eseuri absurde și jurnalism speculativ. Cea mai cunoscută operă a sa este Übü Rege (1896), o farsă grotescă și satirică, considerată un precursor al mișcărilor dadaiste, suprarealiste și futuriste din anii 1920 și 1930, precum și al teatrului absurdului din anii 1950 și 1960. Jarry s-a născut la Laval, în vestul Franței, și s-a mutat la Paris la vârsta de 18 ani, unde a trăit dintr-o mică moștenire de familie și a frecventat saloanele literare. După ce și-a epuizat averea, viața lui s-a afundat în haos și a murit în sărăcie extremă și alcoolism la doar 34 de ani. Prima reprezentație la Paris cu Übü Rege a provocat un scandal uriaș. După două reprezentații, spectacolul a fost retras din repertoriul Nouveau-Théâtre. Personajul Übü – în jurul căruia Alfred Jarry a construit ciclul de piese Übü înlănțuit, Übü pe colină, Übü încornorat sau Arheopterixul – a fost inspirat de profesorul său de fizică din liceu.

Cu acest spectacol, Hegymegi Máté a ajuns la a cincea montare pe scena Teatrului Tamási Áron, iar regizorul a precizat că fiecare dintre producțiile sale realizate aici diferă puternic de celelalte, lucru pe care a încercat să-l respecte și de această dată, când a ales piesa. Astfel, textul construit împreună cu Garai Judit, și modelat special pentru actorii Trupei Tamási Áron, necesită o formă de expresie mai excentrică, mai grotescă și mai puțin rigidă decât ce s-a întâmplat în producțiile anterioare.

„Cred că este o poveste foarte fierbinte și actuală, care poate fi privită ca o reacție la politică, la la excesele de putere, la egoism și meschinărie, în așa fel încât, pe lângă faptul că ne confruntă cu astfel de situații și caractere, ne oferă și posibilitatea de a râde de toate acestea. A fost un material de lucru grozav, din care s-au născut performanțe actoricești de amplitudini impresionante, pline de umor, dar în același timp dureroase și grotești. Este o trupă incredibil de puternică, cu care îmi place foarte mult să lucrez, împreună parcurgem întotdeauna un drum captivant”, a declarat regizorul.

La realizarea spectacolului au mai colaborat: Anna Fekete – scenografia, creatoarele de costume Zsuzsanna Cs. Kiss și Zsuzsi Szőke, compozitorul Bence Kónya-Ütő, designerul de lumini Sándor Baumgartner, Edit Veres Bartha – regia tehnică și Mária Magdolna Dobra – sufleor.

Distribuția: Gábor Erdei, Tibor Pálffy, Janka Korodi, Bence Kónya-Ütő, László Mátray, Dezső Derzsi, Zsuzsa Gajzágó, Hajnalka Szalma, Szabolcs Varsányi, Boróka Göllner, Kristóf Nagy-Kopeczky, Gellért Pignitzky și Levente Nemes (în înregistrare audio).