Furtuna din Sfântu Gheorghe pornește spre Bulgaria

Furtuna din Sfântu Gheorghe pornește spre Bulgaria

Teatrul din Sfântu Gheorghe nu a mai susținut până acum reprezentații în Bulgaria, astfel că actualul turneu al Trupei Tamási Áron  poate fi considerat un moment inedit  în istoria teatrală a orașului nostru. Sâmbătă, 6 iunie, pe una dintre scenele Teatrului Dramatic din Varna, și marți, 9 iunie,  pe scena mare a Teatrului Armatei Bulgare din Sofia, Trupa Tamási Áron  va  juca spectacolul Furtuna, în regia lui Viktor Bodó.

Este vorba de două festivaluri importante din Bulgaria.  Festivalul Internațional de Teatru de Vară de la Varna, cel mai mare eveniment teatral internațional din țară, care transformă anual orașul de la malul mării într-un centru al artelor spectacolului, între 1 și 11 iunie. Înființat în 1993, Festivalul de la Varna include și o serie de evenimente conexe cu tradiție mai îndelungată: un festival de muzică început în 1926, un concurs de balet inițiat în 1964, precum și festivalurile de jazz și etnografie de la Varna, organizate din 1992. După 1995, evenimentul s-a dezvoltat    într-un important forum internațional care, în colaborare cu numeroase organizații naționale și internaționale, găzduiește ateliere, expoziții, conferințe, seminarii și alte activități în numeroase locații.

La Sofia, Trupa din Sfântu Gheorghe va participa la evenimentul Teatrul Lumii la Sofia / World Theatre in Sofia, o manifestare internațională dedicată producțiilor de teatru și dans, care anul acesta ajunge la ediția20 și care are drept scop să familiarizeze publicul bulgar cu creatorii de referință și cu cele mai importante tendințe din artele spectacolului contemporan,  la nivel mondial. Platforma este organizată în fiecare an în luna iunie, deși unele programe au loc și în alte perioade ale anului.

De-a lungul edițiilor, evenimentul a găzduit la Sofia producții ale unor regizori de renume, precum Peter Brook, Declan Donnellan, Oskaras Koršunovas, Romeo Castellucci, Jernej Lorenci, Johan Simons, Pippo Delbono, Alessandro Serra, Jan Fabre, Silviu Purcărete și Viktor Bodó. De această dată, publicul bulgar are șansa să se întâlnească cu una dintre producțiile de mare succes ale Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe, în regia lui Viktor Bodó, un regizor de renume internațional.