În pat, printre perne

mă apasă hainele, mă gârbovesc sub greutatea lor, ce dacă sunt îmbrăcat în straie ungurești de sărbătoare?) Sunt ungur. (privește în jur) Patria mea e cea mai frumoasă pe tot teritoriul celor cinci continente. O mică lume în sine. Nu e număr câte frumuseți în sânu-i bogat. Are culmi, de pe care poți vedea până dincolo de spuma Mării Caspice, și câmpii ce parcă ar căuta să ajungă la capătul pământului, atâta-s de întinse. Sunt ungur. Firea mi-e serioasă, ca primele sunete ale viorilor noastre; mai trece câte un zâmbet peste buzele mele, dar rareori mi se aude râsul. Când mă îmbujorează mai tare bucuria: mă podidește plânsul de atâta bine, dar fața mi-e veselă în vremi de restriște (fără pauză),  căci nu vreau să vă fie milă de mine. Sunt ungur. Privesc mândru peste mările trecutului, unde ochii-mi văd stânci de piatră, (fără pauză) faptele tale de măreție, dârz popor al meu. Am jucat și noi pe scena Europei, și rolul nostru nu a fost cel mai neînsemnat; pământul se temea de sabia noastră,  precum se teme un copil de fulgerul din noapte. Sunt ungur. Ce-i acum un ungur? (pauză, urcă pe ștangă,  se deschide ușa frigideruluil)