Martin Crimp

Restul l-ați văzut deja la cinema

Sala Mare
Premieră: 19 decembrie 2020
Durată: 1 oră și 40 de minute ( fără pauză )
15 +

Tradusă în limba maghiară de regizorul Bálint Botos,  piesa Restul l-ați văzut deja la cinema este adaptarea unei tragedii antice mai puțin cunoscute a lui Euripide, Femeile feniciene.

Despre piesă, Bálint Botos precizează: „Nu putem decide dacă e vorba de o dramă contemporană sau de o tragedie clasică, greacă. În această adaptare, bravura lui Crimp constă în faptul că lasă tragedia greacă să fie ea însăşi, cu toate ororile şi marile sale emoţii, schimbând doar atât cât povestea  să devină mai complexă, uşor postmodernă, actualizând totodată textul, astfel încât personajele ni se par tulburător de familiare.” Regizorul spectacolului mai adaugă faptul că dilemele societăţii  noastre de consum, mecanismele sale de funcţionare – întunecate şi contestate – sunt toate prezente în text, de aceea, deşi grandioasa poveste ne fascinează, nu ne putem distanţa de ea, nici ca spectatori, nici ca cititori. Dramaturgul britanic a transcris şi a păstrat piesa cu extremă sensibilitate şi profund respect pentru Euripide, iar creatorii spectacolului au încercat să monteze textul în acord cu această atitudine.

Drepturile de autor pentru opera lui Martin Crimp au fost intermediate  de Judy Daish Associates Ltd (Marea Britanie) și Hofra Ltd.

Spectacolul este recomandat spectatorilor peste 14 ani.


Distribuție
Antigona: KORODI Janka
Tiresias: PÁLFFY Tibor
Ofițer rănit: DERZSI Dezső
Ofițer cu vorbă blândă: KOLCSÁR József
Regizor: BOTOS Bálint
Decor și costume: BAJKÓ Blanka Alíz
Muzică: BOCSÁRDI Magor
Regizor tehnic: VERESS Zsóka
Sufleor: DOBRA Mária Magdolna