Avarul Teatrului Tamási Áron va deschide ediţia 2016 a Festivalului IFESZT de la Satu Mare

Avarul Teatrului Tamási Áron va deschide ediţia 2016 a Festivalului IFESZT de la Satu Mare

 IFESZT – Festivalul Teatrelor şi Trupelor minorităţilor etnice din România –  este o Bienală teatrală itinerantă, a cărei ediţie precedentă, din 2014, a fost organizată la Miercurea Ciuc. Ediţia 2016 este găzduită de Trupa Harag György – Teatrul de Nord Satu Mare, iar onoarea de a deschide Festivalul i-a revenit Trupei Tamási Áron, care va juca, pe 4 noiembrie, spectacolul Avarul, în regia lui Bocsárdi László.

Festivalul de la Satu Mare se desfăşoară în perioada 4-13 noiembrie 2016 şi  reuneşte în Programul său producţii de referinţă ale teatrelor maghiare din Transilvania, dar şi spectacole ale Teatrului German din Sibiu şi Teatrului Naţional Evreiesc din Bucureşti.

Înainte de turneul la Satu Mare, Trupa va susţine o reprezentaţie cu Avarul pentru spectatorii din Sfântu Gheorghe, pe 27 octombrie, ora 19, în Sala Mare a Teatrului Tamási Áron. Biletele se pot cumpăra de la Biroul de Organizare sau de pe site-ul www.biletmaster.ro.