Și în acest an, Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu o ofertă bogată și diversă de evenimente. Spectatorii vor avea ocazia să își întâlnească actorii preferați la o cafea, să participe la o repetiție publică, să viziteze o expoziție de scenografii, să vizioneze spectacole pentru adulți și copii și să se bucure de concertul Trupei Tamási Áron. Pe 27 martie, va fi un adevărat festin teatral la Sfântu Gheorghe!
Programul începe dimineaţa, de la ora 10 și 12, când copiii sunt aşteptaţi la spectacolul de teatru de păpuși Prințesa care vede tot, o adaptare scenică a basmului popular maghiar Laleaua de aur. Despre ce este vorba în poveste ne spun autorii spectacolului : „Există un regat și o prințesă cu ochi albaștri ca cerul, care în ultima vreme este destul de posomorâtă. Pădurea regatului crește din ce în ce mai mult, iar niciun pretendent nu reușește să treacă proba simplă pe care toți o cunosc din copilărie: să se ascundă, astfel încât prințesa să nu-l găsească. Poate că nu mai există deloc pretendenți în regat… Un grădinar rătăcește prin păduri, însă el este interesat doar de lalelele albastre și, într-o anumită măsură, de ochii albaștri ai prințesei”. Spectacolul este regizat de Fodor Orsolya, iar protagoniștii sunt Dávid Péter și Pánczél Kata.
La prânz, de la ora 12, restaurantul Vendelin, care funcționează în cadrul Teatrului Tamási Áron, se va transforma într-o „cafenea a actorilor”. La fiecare masă, câte un actor îi va aștepta pe cei care doresc să stea la taifas cu ei, fie despre teatru, fie despre viața personală, în măsura în care aceștia sunt dispuși să răspundă la astfel de curiozităţi. Printre actorii-gazde se vor număra Göllner Boróka, Kolcsár József, Kovács Kati, Mátray László, Nagy-Kopeczky Kristóf, Szalma Hajnalka, Varsányi Szabolcs și Vass Zsuzsanna. Conversațiile vor fi gratuite, iar participanții vor trebui să plătească doar propriile consumații.
După-amiaza, de la ora 14, publicul va putea asista la repetiția deschisă a unui spectacol-recital aflat în pregătire, al lui Pignitzky Gellért, intitulat Determinat. Evenimentul va avea loc în Sala de Sticlă, care se deschide în foaierul Teatrului, unde actorul va vorbi și despre procesul de creație a spectacolului. Producţia își propune să exploreze viața poetului József Attila, bazându-se pe jurnalul său psihanalitic Lista ideilor libere, pe poeziile și studiile sale. De asemenea, spectacolul abordează dificultățile cu care se confruntă un tânăr în procesul de maturizare, mai ales în lipsa unui echilibru emoţional. Tulburarea de personalitate a poetului a fost influențată de mai mulţi factori: tatăl său alcoolic l-a părăsit la o vârstă fragedă, mama sa suferea de depresie, iar el a pierdut în copilărie mai mulţi oameni dragi, ceea ce l-a făcut să trăiască permanent în anxietate și cu o dureroasă nevoie de iubire.
La ora 18, în foaierul Teatrului, va avea loc vernisajul Expoziției de machete scenografice semnate de Bagossy Levente, scenograf distins cu premiul Jászai Mari. Născut în 1968 la Dombóvár, acesta a studiat grafica la Universitatea de Arte Plastice din Budapesta, iar prima sa scenografie a fost realizată pentru Teatrul Mic din Pécs. De-a lungul carierei, a colaborat cu teatrele din Pécs, Kecskemét, Szeged și Nyíregyháza, dar și cu instituții importante din Budapesta, precum Teatrul Centrál, Teatrul Katona József, Teatrul Örkény și Teatrul Radnóti. Expoziția a fost organizată în parteneriat cu Institutul Liszt din București și Sfântu Gheorghe, precum și cu Academia Maghiară de Artă, fiind deja prezentată la București, Timișoara, Arad, Oradea și în alte orașe din Transilvania.
Seara, de la ora 19, publicul va putea viziona spectacolul Furtuna de William Shakespeare, în regia lui Bodó Viktor. Evenimentul face parte din programul Sepsi Theatre ShowCase, eveniment organizat de Teatrul Tamási Áron și Teatrul Andrei Mureșanu. Spectacolul vorbeşte despre universul iluziilor în care se consumă viaţa unui om şi despre libertate – cuvânt care traversează întreaga poveste şi tot cu el se sfârşeşte. Acea libertate pe care nu o putem atinge decât atunci când avem puterea de a ierta, de a ne elibera din captivitatea propriilor iluzii şi de a ne îmblânzi propria natură umană – adică puterea de a domoli furtuna din noi.
Ziua Teatrului nu se putea încheia mai potrivit decât cu concertul Trupei actorilor de la Teatrul Tamási Áron, care va începe la ora 22:30, în spațiul cultural Bábel Kiskultúr, unde publicul este aşteptat să descopere noua producție muzicală a formației Tesztoszteron Zenei Alakulat. Trupa a susținut primul său concert exact cu doisprezece ani în urmă, pe 27 martie 2013, fiind fondată de regretatul Nagy Alfréd, împreună cu Zakariás Zalán, Márton Lóránt László și Kolcsár József. După dispariția lui Nagy Alfréd, activitatea trupei a fost întreruptă pentru câțiva ani, însă, la finalul anului trecut, membrii săi au revenit pe scenă, de data aceasta cu invitați speciali și o nouă abordare. Concertul de anul acesta va aduce înapoi atmosfera veselă și stilul jucăuș caracteristic formației. Componența actuală a trupei: Kolcsár József, Kónya-Ütő Bence, Fekete Zsolt, Márton Lóránt László și Zakariás Zalán, care este în prezent director artistic la Teatrul Național din Győr. Printre invitații speciali ai serii se numără D. Albu Annamária, Erdei Gábor, Korodi Janka, Nagy-Kopeczky Kristóf și Szakács László.