Furtuna Trupei Tamási Áron a ajuns la reprezentația50 și nu dă semne că se va opri aici
Duminică seara va avea loc o reprezentație specială în spațiul teatral amenajat în sala de conferințe a Colegiului Székely Mikó: Trupa Tamási Áron va juca reprezentația cu numărul 50 a spectacolului Furtuna, în regia lui Bodó Viktor. Deoarece producțiile Tamási Áron funcționează diferit în acest spațiu, față de scena sălii mari unde au fost concepute, îi așteptăm la Furtuna și pe spectatorii care au văzut-o în spațiul scenic inițial. Reprezentația începe la ora 19:00, iar biletele pot fi achiziționate de pe site-ul TTA sau de la Casa Centrală de Bilete din Sfântu Gheorghe.
„Dacă se poate să mă zboare acasă sunetul plăcut al aplauzelor voastre”, spune Prospero în finalul Furtunii. Cel care a stăpânit insula și a controlat destinele celorlalți nu mai poate pleca prin propriile puteri. Pentru a-și încheia călătoria, are nevoie de spectatori. În montarea lui Bodó Viktor, această rugăminte capătă o semnificație aparte. Aplauzele nu sunt doar gestul prin care publicul răsplătește performanța actorilor, ci devin parte a poveștii și a întrebărilor pe care aceasta le lasă în urmă. Când aplaudăm, ce anume aprobăm? Arta actorului sau și faptele eroilor din poveste? Suntem pregătiți să-l eliberăm pe cel care, până atunci, a hotărât cine merită să fie liber?
„Toți vă regretați greșelile? Eliberați-mă acum și pe mine!”, continuă Prospero. Întrebarea sa ne confruntă cu o dilemă care depășește granițele poveștii shakespeariene: cum putem ierta fără să anulăm responsabilitatea. Și ce responsabilitate ne revine nouă, spectatorilor? Prospero însuși este un personaj contradictoriu: cel care a controlat totul ajunge prizonierul propriei lumi și trebuie să se încredințeze celorlalți. Vulnerabilitatea lui ne invită să-l privim dincolo de greșelile sale. Iar această răsturnare de perspectivă spune ceva esențial despre rostul teatrului: nu acela de a ne oferi personaje pe care să le condamnăm sau să le admirăm fără rezerve, ci de a ne confrunta cu contradicțiile și vulnerabilitățile noastre. Rugămintea lui Prospero poate fi auzită și ca o mărturisire a vulnerabilității artistului. Cel care a construit o lume și ne-a ispitit să ratăcim prin ea trebuie, la final, să renunțe la control. Sensurile spectacolului nu-i mai aparțin în întregime: se continuă în mintea și în conștiința fiecărui spectator. Artistul nu poate hotărî ce vom înțelege, ce vom accepta sau ce vom pune sub semnul întrebării. După ce ne-a purtat prin lumea sa, artistul trebuie să se încreadă în libertatea noastră.
Reprezentația cu numărul 50 a spectacolului Furtuna este nu doar un prilej de a celebra reușita unei producții teatrale cu totul excepționale, ci și o invitație la reflecție asupra rostului teatrului și a rolului spectatorilor în acel spațiu viu pe care îl deschide fiecare reprezentație, unde sensurile nu sunt niciodată definitive. Vă așteptăm duminică să celebrăm împreună Furtuna și puterea ei de a ne pune pe gânduri – o putere care este, de fapt, chiar puterea teatrului!
