Nemes Levente a primit Premiul Kossuth

Vineri, 14 martie, Nemes Levente a primit Premiul Kossuth – cea mai prestigioasă distincție de stat acordată în Ungaria, pentru realizări excepționale în domeniul culturii, artei și științelor. Astfel, Nemes Levente devine al doilea artist din Trei Scaune laureat al Premiului Kossuth, după scriitorul, poetul și traducătorul Farkas Árpád, și al doilea actor care și-a desăvârșit cariera în Transilvania și a primit această prestigioasă distincție, după regretatul actor clujean Csiky András.

Născut în 1939, la Mediaş, Levente Nemes este un actor de teatru şi film, iar despre activitatea sa depun mărturie arhivele a două teatre: Teatrul Maghiar din Tîrgu Mureş, pe scena căruia a jucat timp de zece ani, şi Teatrul Tamási Áron din Sfîntu Gheorghe, pe care îl slujeşte din 1972 şi pînă astăzi. 13 ani, între 1992-2005, actorul a fost şi directorul Teatrului Tamási Áron, perioadă în care această instituţie a început să-şi construiască o trupă competitivă şi un repertoriu curajos, în pas cu nevoile comunităţii sale de spectatori, dar şi cu ce se întîmpla în lumea teatrală contemporană.

Biografia artistică a lui Levente Nemes cuprinde peste 150 de roluri în teatru și zeci de roluri în filme. A lucrat și ca regizor și asistent de regie, a pus în scenă 12 spectacole, a contribuit la realizarea de spectacole de teatru radiofonic şi teatru de televiziune.

„Desigur, mă bucur pentru premiu, dar dincolo de bucurie, mă frământă sentimente complicate; această recunoaștere îmi atinge multe coarde ale sufletului. Când am fost anunțat de decizie, mi-a venit în minte poemul Dózsa al lui Székely János, pe care l-am transpus într-un spectacol-recital încă de la sfârșitul anilor ’60 și care, de-a lungul vieții, m-a ajutat de nenumărate ori să mă orientez în situații dificile. Acum, mă simt cumva precum Dózsa, încercând să înțeleagă de ce tocmai el a fost numit conducător. Cine am fost, cine sunt eu? Un copil secui îndărătnic, fiul unei nații de o mie de ori înșelate și jefuite. Un om sărac, care, neavând altă cale înaintea sa, a ales să devină soldat, adică actor. Un actor fără nume, la marginea lumii. Un om oarecare, unul dintre mulți alții, care nu a putut îndura rușinea unei provocări inutile și a avut ocazia să dea o singură lovitură demnă. Și pentru asta trebuie să fiu decorat cu Premiul Kossuth? Și pentru asta ar trebui să mă cred mai important decât alții? Privindu-mă adânc și sincer în suflet, recunosc, mărturisesc mie însumi că nu am meritat această onoare și că doar dintr-o greșeală am devenit laureat al Premiului Kossuth” – a rostit Nemes Levente la ceremonia de decernare, folosind cuvintele lui Dózsa György.

El a mai adăugat că, dincolo de valorificarea propriilor sale calități, această recunoaștere include multe alte elemente: familia, mediul de lucru, societatea, oamenii alături de care a trăit și a muncit, cei care i-au susținut activitatea artistică și managerială. Ba chiar și munca și intrigile dușmanilor săi fac parte din această poveste – a subliniat el. Pentru că răutatea din partea multora, care i-a însoțit activitatea de director de teatru, l-a determinat să își facă munca cât mai bine posibil și să îi convingă pe toți că Teatrul din Sfântu Gheorghe se află pe drumul cel bun. Mai mult, crede că întregul Ţinut Secuiesc a contribuit la această recunoaștere, deoarece în cei cincizeci de ani petrecuți aici și-a format acea tărie de caracter, conștiință și încăpățânare care îi definesc și astăzi gândirea și personalitatea.

Fiind un perfecționist, rareori în cariera sa a simțit că a reușit să creeze ceva cu adevărat memorabil, dar consideră aceste roluri drept marile daruri ale vieții. După schimbarea regimului, în perioada marilor transformări artistice, a fost directorul Teatrului Tamási Áron, iar acea tranziție a pus la încercare întreaga breaslă teatrală și publicul deopotrivă. În 1995, la inițiativa sa, s-a realizat fuziunea dintre teatrul din Sfântu Gheorghe și trupa amatorilor de la Figura Stúdió Színház din Gheorgheni, condusă de Bocsárdi László, deschizând calea unei transformări profesionale ce a durat decenii. Atunci, mulți i s-au opus, dar el a rămas ferm în convingerea sa despre teatrul de artă și, în cele din urmă, a reușit să câștige nu doar aprecierea specialiștilor, ci și a publicului. De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii și distincții, dar, după cum mărturisește, a încercat mereu să le treacă fără ezitare. Pentru că el nu a căutat niciodată recunoașterea, ci adevărurile universale ale umanității și modalitatea de a le împărtăși publicului.