Radu Afrim pregătește o eco-romanță secuiască

Radu Afrim pregătește o eco-romanță secuiască

De joi, 2 octombrie, Radu Afrim a început lucrul  la Teatrul Tamási Áron, pe un text pe care îl scrie chiar el, cu titlul Comunitatea, o eco-romanță secuiească”. Textul este scris în limba română și va fi  pus în scenă în traducerea lui Sándor László și Dálnoky Réka.

„Mă simt aici ca acasă”, a declarat Radu Afrim după primele repetiții. De altfel, regizorul revine la Sfântu Gheorghe de 25 de ani, cunoaște foarte bine Trupa Tamási Áron și mărturisește că este mereu o bucurie să lucreze aici, deoarece atmosfera este creativă și lipsită de tensiuni. „Este un teatru care funcționează bine și așa trebuie să rămână și pe viitor. Publicul este, de asemenea, extraordinar, cu  un simț al umorului excelent”, a adăugat regizorul, care a mai precizat că textul se dezvoltă sub forma unor partituri scrise special pentru actori de aici – un mod de lucru pe care l-a mai folosit și în trecut.

Despre Kommuna, Afrim a spus că este o ficțiune care se petrece în Ținutul Secuiesc, cu umorul și pitorescul locului. „Îndrăznesc să cred că, de-a lungul anilor, am reușit să surprind ceva din spiritul acestui loc, de aceea subtitlul piesei este eco-romanță secuiască. Este vorba despre un vechi conac din zona Trei Scaune, aflat în apropiere de Sfântu Gheorghe, pe care moștenitorul nu mai reușește să-l întrețină. Astfel, îi vine ideea salvatoare de a-l închiria mai multor persoane. În jurul acestei clădiri vechi se formează o comunitate simpatică și bizară, între membrii căreia se țes legături amoroase, iar prin ei continuă și povestea conacului. O poveste în care prezentul coexistă cu trecutul… Încă lucrez la text și nu știu în ce direcție voi merge, îmi place să mă surprind chiar și pe mine. Dar, chiar dacă aș ști finalul, nu l-aș dezvălui acum”, a declarat Radu Afrim.

Echipa de lucru a lui Radu Afrim: Dálnoky Réka (asistent regie și dramaturg), Kupás Anna (scenografia), Pál Alexandra (costume), Flavia Giurgiu (coregrafia), Kónya-Ütő Bence (compozitor), Dobra Mária Magdolna (sufleur), Csomós Tünde Tímea (regizor tehnic). Din distribuție fac parte: Erdei Gábor, Gajzágó Zsuzsa, Kónya-Ütő Bence, Korodi Janka, Magyarosi Imola, Nagy-Kopeczky Kristóf, Pál-Ferenczi Gyöngyi, Szakács László, Varsányi Szabolcs și alți actori, în funcție de evoluția textului.