Teatrul Tamási Áron vă aşteaptă să cumpăraţi bilete pentru ofertele artistice din noua stagiune

Teatrul Tamási Áron vă aşteaptă să cumpăraţi bilete pentru ofertele artistice din noua stagiune

Începând de luni, 9 septembrie, se pot cumpăra bilete și abonamente Mecena pentru spectacolele din noua stagiune a Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe. Biletele pentru premiere s-au scumpit cu 10 lei, biletele pentru familii numeroase cu 2 lei, iar abonamentele Mecena cu 100 lei. Celelalte prețuri ale biletelor au rămas neschimbate față de stagiunea precedentă.

Astfel, începând din această stagiune, prețul biletelor pentru  seara de premieră a unui spectacol este 50 lei, iar biletul standard costă 30 lei. Biletele cu preţ redus pentru elevi și pensionari costă 20 lei, biletele de grup pentru elevi și biletele profesionale, 15 lei, iar biletele pentru familii numeroase sunt 12 lei. Teatrul își rezervă în continuare dreptul de a majora prețul biletelor pentru producţiile realizate cu costuri mai mari, cum este,  de pildă, spectacolul muzical „Furtuna”, în regia lui Bodó Viktor, care va avea premiera în 2 octombrie.

Prețurile biletelor la reprezentaţiile cu producţiile Trupei StudioM rămân neschimbate în această stagiune: biletele standard costă 20 de lei, biletele cu preţ redus  pentru elevi și pensionari, 15 lei, iar biletele profesionale, 12 lei.

Teatrul a prelungit valabilitatea voucherelor-cadou emise pentru stagiunea trecută, acestea putând fi utilizate până la 1 decembrie,  pentru reprezentaţiile cu producţiile Trupei Tamási Áron și cele ale Teatrului de Mişcare StudioM.

Conducerea TTA roagă spectatorii să reţină că biletele rezervate trebuie ridicate de la Casa de bilete cu o zi înainte de reprezentaţie, deoarece în ziua reprezentaţiei cu spectacolul dorit rezervările își pierd valabilitatea. Această măsură a fost luată deoarece a devenit o practică obișnuită ca unii spectatori să nu își ridice biletele rezervate, în timp ce mulți alții doresc să cumpere bilete.

Abonamentele Mecena pentru noua stagiune costă 750 lei, iar două abonamente pot fi achiziționate la prețul redus de 1400 lei. Abonamentul Mecena a fost creat pentru cetățenii mai înstăriți din Sfântu Gheorghe, care consideră că merită să investească în ofertele culturale locale, respectiv să sprijine activitatea uneia dintre cele  mai importante instituții de cultură din regiune, Teatrul Tamási Áron. Informații suplimentare despre Abonamentele Mecena pot fi obținute la numărul de telefon 0726-083-338.

Biletele pot fi achiziționate începând de luni, 9 septembrie, de la Casa Centrală de Bilete din Sfântu Gheorghe sau online, pe site-ul biletmaster.ro. Programul de funcționare al Casei de bilete este de luni până joi, între orele 9-16, iar vineri între orele 9-13. În zilele când au loc reprezentaţii cu producţiile din repertoriul stagiunii, Casa de bilete se deschide cu o oră înainte de începerea spectacolului. Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0267-312-104 și 0728-083-336.