Trupa Teatrului Tamási Áron se află în turneu în oraşul Covasna, unde susţine trei reprezentaţii cu spectacolul A mia noapte, în regia lui Zakariás Zalán, după următorul program: duminică, 11 iunie, de la ora 18, şi luni, 12 iunie, de la orele 10 şi 13. Toate reprezentaţiile au loc la Centrul de Cultură Covasna.
Hap şi Hep sunt doi oameni obişnuiţi, doi prieteni, care în fiecare zi de vineri merg pe jos de la gară până acasă, pentru că pierd autobuzul din cauza întârzierii trenului. Au trecut deja zece, o sută, ba chiar o mie de vineri de când se repetă aceeaşi poveste cu întârziatul trenului şi mersul pe jos, iar în drumul lor spre casă cei doi prieteni se îmbată mereu cu acelaşi vis: oh, ce bine ar fi, dacă într-o zi ar deveni şi ei nişte oameni importanţi! Dar în vinerea aceasta, aşa, deodată, se întâmplă ceva neobişnuit…
Distribuția: Kolcsár József, Nagy Alfréd, Erdei Gábor, Pálffy Tibor, Szalma Hajnalka
Biletele se pot rezerva sau cumpăra la Casa de Cultură a orașului Covasna sau prin telefon: 0267-340394 și 0747-364250, ori prin mail: culturacv@gmail.com. Prețul biletului întreg este 15 lei, pentru elevi – 7 lei, iar un bilet de familie – 25 lei.